Părintele
stefan dela schitul atonit “lacul”
Schitul
"Sf. Dimitrie" – Lacu, Muntele Athos
Părinte, pentru început vă rugăm să ne dati o
definitie a dreptei socotinte.
Dreapta
socotintă este cumpăna care mentine echilibrul, timona care te păstrează pe
cale, fără abatere în dreapta sau în stânga.
Cum se
poate ajunge la dreapta socotintă? Care este tinta si care sunt roadele ei?
În viata
duhovnicească avem absolută nevoie de un duhovnic, un om care să aibă această
virtute a dreptei socotinte si care să ne povătuiască. Si nu numai la începutul
vietii duhovnicesti, dar si la mijloc si spre sfârsit. Deci toată viata. Mai
mult la început e nevoie însă să ne călăuzească, să ne lumineze, să ne formeze
ca oameni duhovnicesti.
În om se
lucrează din trei directii: de la Dumnezeu, din partea firii omului si de la
diavol. De aceea, cel începător nu-si poate da seama de unde vine impulsul,
dorinta de a face un lucru. Si atunci duhovnicul îi spune "nu",
"da" sau "este indiferent, dar mai bine să nu faci lucrul
gândit".
Dreapta
socotintă este un lucru ce se dobândeste după multă nevointă duhovnicească. Are
ca tintă călăuzirea corectă a sufletului către scopul ultim si discernerea sau
analizarea gândurilor. Rodul cel mai important socotesc că este mentinerea unui
echilibru permanent. Celelalte roade ale Duhului se câstigă prin celelalte
nevointe, dar dreapta socotintă mentine nevointa la un echilibru. Propriu-zis,
dreapta socotintă nu dă roade; nevointa dă roade, însă nevointa făcută cu
dreaptă socotintă. Roadele dreptei socotinte sunt urmări ale lucrării
duhovnicesti: pocăinta, dragostea fată de aproapele, ascultarea, blândetea si
celelalte.
Care este
relatia dintre dreapta socotintă si cumintenie?
Între ele
este o mare diferentă. Una este să fii cuminte si alta este să câstigi dreapta
socotintă. Aceasta din urmă se câstigă după multă nevointă si ani destui. A fi
om cuminte nu presupune că esti si om duhovnicesc.
Ce
înseamnă să ai o minte cuminte?
O minte
cuminte înseamnă a te păstra si a nu iesi din cadrele normalului etic. Se
referă îndeosebi la relatiile sociale dintre oameni. În viata duhovnicească
este cu totul altceva. Spre exemplu, sfintii nebuni întru Hristos n-au fost
numiti "cuminti", ci "nebuni", însă ei sunt mult mai mult
decât cuminti, pentru că au ajuns la un înalt nivel de comuniune cu Dumnezeu si
prin această nebunie îsi acoperă adevărata lor lucrare de ochii lumii si de
alti ochi.
Altceva
este un om drept, un om corect în viata socială, fată de un om duhovnicesc. E o
mare diferentă. Poate fi omul si drept, si duhovnicesc, însă poate fi si
cuminte, si ateu. Această cumintenie este prima fază, o temelie pe care se
poate clădi foarte usor viata duhovnicească. Într-un om obraznic, un om care
este certat cu normele sociale, în primul rând trebuie să pui rânduială,
trebuie să se pună el însusi la punct ca să poti clădi în el casa aceasta
sufletească, casa duhovnicească. Cu un om obraznic nu poti clădi o casă
duhovnicească. Nu se poate. Cumintenia aceasta se referă la legăturile dintre
oameni, si ea poate ajuta pe cineva să propulseze foarte repede dacă se
angajează în viata duhovnicească. După părerea mea, cumintenia aceasta este
temelia unei vieti duhovnicesti adevărate, bineînteles dacă după angajarea în
viata duhovnicească se păstrează în această cumintenie.
Dar dacă
extindem cumintenia si în ce priveste viata duhovnicească?
Prin
angajarea omului în viata duhovnicească nu se elimină cumintenia. Ele se
întrepătrund, această cumintenie ajutându-l foarte mult să sporească.
Cumintenia se înduhovniceste, se spiritualizează. La omul neduhovnicesc,
cumintenia rămâne în anumite limite, comportându-se cuminte până la sfârsit: nu
jigneste pe nimeni, se poartă frumos cu fiecare... În viata duhovnicească,
cumintenia se spiritualizează, luând diferite forme. Ea ajută la isihie, la
rugăciune, la concentrare, la ascultare. Se ajută pe sine, dar si pe ceilalti.
Zicea cineva: "Acest om îmi odihneste sufletul". Omul duhovnicesc cuminte
aduce liniste nu numai în relatiile exterioare, ci si în cele interioare. Deci
cumintenia este si temelie, si culme în viata duhovnicească, dar e si timona
care ajută să tii calea dreaptă întreaga viată.
În ce sens
dreapta socotintă a fost considerată, de unii Sfinti Părinti, precum Sfântul
Antonie cel Mare, cea mai mare virtute si dacă este mai mult decât dreapta
măsură sau cumpătare?
Este cu
mult mai mult decât dreapta măsură si cumpătare, cu toate că au legătură, dar
dreapta socoteală sau discernământul se referă la toate virtutile, la toată
viata duhovnicească, nu numai la cumpătare. Cumpătarea sau înfrânarea este un
aspect. Dreapta socotintă este considerată de Sfintii Părinti drept cea mai
mare virtute pentru că îl mentine pe monah si pe orice crestin pe calea de
mijloc, cea neprimejdioasă, pe calea împărătească de înaintare spre scopul
final. Extremele nu sunt de la Dumnezeu. Lucrarea diavolului este să ne arunce
în extreme, ori în stânga, ori în dreapta. Căderea de-a stânga înseamnă
lucrarea exclusiv a patimilor trupesti (trândăvie, lăcomie, desfrânare), iar
căderea de-a dreapta este căderea în nevointă peste putere, cunoscute fiind
cazurile unora care au fost ispititi să se nevoiască peste puteri, ba chiar au
fost ajutati să ajungă la anumite măsuri, însă în cele din urmă au căzut
înfrânti. Deci dreapta socotintă este virtutea virtutilor, care ne păstrează în
smerenie.
Prin
dreapta socotintă omul tinde să nu mai aibă căderi în stânga sau în dreapta,
pendulări între extreme, ci tinde să se miste din ce în ce mai putin, până la
nemiscare. Ce înseamnă nemiscare în Dumnezeu?
Nemiscarea
în Dumnezeu este o lucrare a fazei a treia a vietii duhovnicesti. Prima fază
este faza purificării, a curătirii, a doua este a iluminării, iar a treia a
îndumnezeirii. În prima fază, zic Sfintii Părinti, este mai pronuntată lucrarea
omului pentru dobândirea harului. În a doua fază începe lucrarea harului, care
iese la iveală. Sfântul Marcu Ascetul zice: "Hristos este ascuns în
poruncile Lui". Nu-L vedem, dar lucrând poruncile Îl asimilăm, dobândind
harul care la o anumită vreme iese la suprafată, luminând cele lăuntrice si
cele dinafară. În cea de-a doua fază primim luminarea mintii, dar si lucrăm.
Iar faza a treia este faza îndumnezeirii, de care se învrednicesc putini, este
treapta nelucrării omului, numită faza lucrării exclusiv a lui Dumnezeu.
Lucrarea supremă este nelucrarea. Nelucrarea este totusi o lucrare. Această
lucrare a nelucrării este specifică fazei înalte a îndumnezeirii. Ea presupune
înainte o mare nevointă. Nu poate un începător să ajungă deja la faza
nelucrării personale. Toate trebuie să meargă într-o anumită evolutie, după o
anumită regulă.
Împreună-lucrarea
omului cu Dumnezeu este o nebunie. Cum se împacă această nebunie, în special
"nebunia întru Hristos", cu judecătile omenesti?
Sfântul
Apostol Pavel spune că pentru ca "să fii întelept trebuie să te faci
nebun". Deci nu a fi, ci a te face "nebun", adică nepotrivit
pentru judecătile omenesti cele de aici. Acestea nu se împacă. Un om
duhovnicesc pe toate le judecă si nu este judecat de nimeni. Este deasupra
tuturor acestor judecăti omenesti. Cei de jos nu pot pricepe mintea
"nebunului întru Hristos", pentru că acesta este în legătură cu
Dumnezeu si toate le analizează si le coordonează după judecătile lui Dumnezeu.
În sensul acesta credinta este o nebunie, "nebunia Crucii", cum zice
Sfântul Apostol Pavel. Înaintând pe scara duhovnicească esti din ce în ce mai
neînteles de cei de jos. Doar când ceilalti se ridică la nivelul tău pot să te
înteleagă. Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: "În casa Tatălui Meu
multe locasuri sunt". Sunt foarte multe planuri. Trăim unul lângă altul,
unii chiar sot si sotie, însă despărtiti sufleteste de multi ani, pentru că unul
e la o anumită vârstă duhovnicească, iar altul la alta. Oamenii nu i-au înteles
pe "nebunii întru Hristos" si atunci i-au catalogat
"nebuni". Această lucrare a nebuniei întru Hristos a fost specifică
lumii grecesti si celei rusesti. La noi n-a prins acest fel de nevointă, sau
foarte putin. Sfântul Serafim de Sarov spune că în viata lui a văzut foarte
putini adevărati nebuni întru Hristos. Nu oricine poate să-si ia asupră-si
această nevointă. Nu e obligatorie. Sfântul Simeon cel nebun întru Hristos,
după ce se despătimeste cu Sfântul Ioan Pustnicul în desert, se întoarce în
Constantinopol pentru a urma această formă de nevointă. Sfântul Simeon este
însă o exceptie de la regulă. Exceptiile sunt dirijate de Sus, fără putere de
lege. Regula este calea împărătească. Si "nebunia întru Hristos", si
pustnicia, si vietuirea de unul singur sunt daruri de sus. E necesară multă
virtute pentru a împlini bine aceste chemări. Este o mare nevointă să renunti
de bună voie la statutul unui om integru în fata oamenilor si să suporti toate
consecintele ei, tot blamul si tot dispretul celor din jur. Vedeti, în
conditiile normale cât de greu suportăm un cuvânt aspru, de batjocură, sau
dispret, sau chiar un gest cât de mic de dezaprobare, pentru că lucrarea omului
vechi este încă vie în noi. Vedeti ce înăltime are lucrarea nebunului întru
Hristos? Trebuie să fie despătimit si într-o legătură foarte strânsă cu
Dumnezeu. Nu ni se cere nouă să le urmăm lor, ci căii Sfintilor Părinti, căii
de mijloc, căii celei bătătorite.
Dreapta
socotintă caută să împace judecătile lui Dumnezeu cu judecătile oamenilor sau
ne detasează total de judecătile oamenilor?
Lucrările
duhovnicesti sunt foarte precise si nu suportă compromis. Compromisul este un
pact cu cineva care nu e Dumnezeu, pentru că pactul cu Dumnezeu este împlinirea
strictă a poruncilor. Când nu faci lucrarea lui Dumnezeu, deja faci pact cu
altcineva.
Dreapta
socotintă nu caută să împace judecătile oamenilor cu judecătile lui Dumnezeu.
Nu se poate vorbi în acest sens de împăcare. Nici chiar sfintii mari care au
căutat să cerceteze judecătile lui Dumnezeu n-au reusit. Spre exemplu, unui
bătrâni cu viată sfântă ce a stat mult timp în pustie si se ruga lui Dumnezeu
să-i descopere judecătile Sale, i se arată un înger care îl întreabă: "Ce
doresti?" "Vreau să stiu judecătile lui Dumnezeu", zice sfântul.
Îngerul îi răspunde: "Nu este om care să stie aceasta, dar pentru că m-ai
rugat îti voi da niste exemple". Si îngerul l-a luat pe pustnic si după o
zi de mers au ajuns la o gazdă. Au dormit noaptea, iar gazda i-a servit cu ce
avea mai frumos, cu o tavă de argint. Au servit cele de pe tavă, iar la
sfârsit, îngerul ia tava si o aruncă într-o prăpastie. Si au pornit mai
departe. Au ajuns la o grădină foarte frumoasă. Au poposit lângă un izvor si stând
la un loc mai ferit, văd un om bătrân care se asază si el. Apoi apare un
călăret care începe să-i ceară banii. Bătrânul nu întelege despre ce bani era
vorba. Călăretul se înfurie si îl bate până îl omoară. Sfântul si îngerul au
plecat mai departe. Au ajuns în cele din urmă la o casă părăsită, din care mai
rămăsese un singur perete în picioare. S-au asezat să doarmă, iar îngerul, în
loc să doarmă, a dărâmat complet zidul si l-a refăcut. Dimineată, părintele
foarte nelinistit îl întreabă: "Esti înger sau esti demon? Ce înseamnă
toate cele ce le-am văzut?" Îngerul răspunde: "Crestinii la care am
înnoptat sunt evlaviosi si au făcut multe fapte bune. Tava de argint era însă
câstigată prin nedreptate. Si pentru ca să nu-si piardă plata faptelor bune si
mântuirea, am luat tava de la ei. Bătrânul mort, în tinerete a omorât pe
cineva. Călăretul era stăpânul locului unde am poposit si urmărea hotul care
tocmai îi furase banii. Astfel, bătrânul a plătit cu viata sa uciderea făcută
de el mai demult, ca să i se ierte din păcate. Iar în locul zidului părăsit a
fost o casă foarte mare. Si ultimul din casa aceea a îngropat o comoară în zid,
care era cât pe-aci să se surpe. Stăpânul de acum ar fi găsit comoara si-ar fi
tr[it în nedreptate si răutate. Zidul făcut acum va dura până se va naste
cineva care, găsind banii, îi va folosi într-un scop bun. Deci", i-a zis
îngerul, văzând mirarea sfântului, "nu mai cerceta judecătile lui
Dumnezeu, ci îngrijeste-te de păcatele tale".
Judecătile
lui Dumnezeu nu se pot împăca cu judecătile oamenilor. Lucrarea dreptei
socoteli este de a elimina si curăta judecătile omenesti, pentru ca ele să
devină după Dumnezeu. Lucrând după judecătile lui Dumnezeu, omul trăieste
vesnicia încă de aici.
(text
preluat prin bunăvointa redactiei Epifania)
SPECIAL: