+ Părintele PAISIE OLARU, DELA M-REA sIHLA

"Să nu faci tot ce poti, să nu crezi tot ce auzi, si să nu spui tot ce stii!"

 

Pagina Părintelui este în constructie, dar ea va avea în curând texte si imagini putin cunoscute, care au fost prezentate pentru prima dată în expozitia de fotografii, obiecte, documente si scrisori "De dragul Părintelui Paisie", vernisată la Mănăstirea Nasterea Maicii Domnului din Ciucea (judetul Cluj) între 1 si 15 mai 2000. Desi Părintele Paisie nu a fost un om al cuvântului scris, după el au rămas o serie de ziceri, relată, cuvinte, scrisori, care au fost publicate în mai multe volume se sine stătătoare sau în reviste. Texte ale Părintelui Paisie:

Părintele Paisie Duhovnicul - volum de ziceri, spoftegme si relată editat de Părintele Ioanichie Bălan si apărut la Editura Trinitas (Colectia "Credintă si cultură" nr.1), în 1993

Părintele Paisie de la Sihla - volum apărut la Editura Bizantină (Bucuresti), în prezent în pregătire editia a II-a, cu un Cuvânt introductiv de Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei  !

Viata îmbunătătită a unor monahi necunoscuti nouă  - publicat în revista Scara (treapta a 4-a) Deferite texte despre Părintele Paisie:

Îmi aduc cu drag aminte de minunatul meu Părinte Paisie!  - Maica Gorgonia de la Agapia (publicat în revista de spiritualitate monahală "Epifania")

Uneori, ti-a tare dor...  - Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei -  Miresma Ortodoxiei - interviu cu Horia-Roman Patapievici in "Alfa si Omega"

 

1.

Mânăstirea Naşterea Maicii Domnului din Ciucea

2.

Cuvânt Introductiv dela PS Sa Andrei al Alba-Iuliei

3.

Viaţa imbunătăţită a unor monahi, necunoscuţi nouă

4.

Îmi aduc cu drag aminte de minunatul meu Părinte Paisie

5.

Uneori, ţi-a tare dor...

6.

Miresma Ortodoxiei - interviu cu Horia-Roman Patapievici in "Alfa si Omega"

 

 

 

HOME