În afară de cărţi inspirate şi canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit şi folositoare alte paisprezece cărţi care s-au păstrat în Sfânta Scriptură (cărţi din Vechiul Testament) împreună cu cele canonice şi care sunt folosite în cult : Tobit, Iudita, Baruh, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri, Ezdra III, Cartea înţelepciunii lui Solomon, Cartea înţelepciunii lui Isus Sirah, Istoria Susanei, Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel, I Macabei, II Macabei, III Macabei, Rugăciunea regelui Manase.
Cărţile apocrife conţin informaţii mai mult de tip istoric decât spiritual. Unele cărţi apocrife conţin chiar învăţături ce contravin învăţăturii întregii Scripturi.
În ceea ce priveşte Noul Testament, procesul de recunoaştere şi aducere împreună a canonului a început în primele secole odată cu formarea bisericii primare creştine. Astfel, la foarte puţin timp de la scrierea lor, unele dintre cărţile Noului Testament au fost recunoscute oficial ca fiind de inspiraţie divină. Apostolul Pavel a considerat scrierile lui Luca drept având aceeaşi autoritate divină ca şi cărţile Vechiului Testament (1 Timotei 5:18; vezi de asemenea Deuteronom 25:4 şi Luca 10:7). Petru a recunoscut scrierile apostolului Pavel ca făcând parte din Scriptură (2 Petru 3:15-16). Unele dintre cărţile Noului Testament au circulat între bisericile nou-testamentale (Coloseni 4:16)
Să ascultăm citirea Psaltirei Ortodoxe
(psaltirea ortodoxă, text integral)
150 de psalmi, în 20 de catisme și rugăciunile finale, cca 6 ore
"Psaltirea este soarele de pe cerurul duhovnicesc!" (Sf. Vasile cel Mare)
"Mai bine să înceteze soarele călătoria sa, decât să înceteze citirea Psaltirii!" (Sf Ioan Gură de Aur)