Părintele Arhimandrit Felix Dubneac

Pagina in constructie

Chip de Călugăr

            Pr. Anton Frunza

Pe Părintele Felix Dubneac l-am cunoscut din scrierile sale imediat după 1989. Aveam să-l cunosc fizic în 1997, la Vatra, cu prilejul hirotoniei mele întru preot. Prima liturghie ca preot am săvârsit-o la Mânăstirea ``Adormirea Maicii Domnului`` din Rives Junction, Michigan având co-slujitori pe părintele meu trupesc Preotul Anton Frunză si pe Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Felix Dubneac, în vreme ce Părintele Arhimandrit Roman Braga a asistat în altar. Îmi răsună si acum în minte îndemnurile pline de blândete ale Părintelui Felix: ``Asa Părinte, să slujesti calm, gândeste-te că fiecare Liturghie e prima pe care o săvârsesti, să nu intervină rutina...``

Aveam să-l reîntâlnesc pe Părintele Felix doi ani mai târziu, odată cu mutarea familiei mele în Michigan. Acelasi Părinte sfătos, răbdător, parcă neschimbat. Totusi era o schimbare: nu mai putea sluji de unul singur Slujba Liturghiei. În cele câteva prilejuri în care am slujit la Mânăstire, aveam să-l găsesc însă de fiecare dată înainte de începerea slujbei, la priveghere si rugăciune în altar. Am aflat mai apoi (desi Părintele rareori vorbeste despre aceasta) că făcuse parte din celebrul grup ``Rugul aprins`` de la mânăstirea Antim alături de alti mari duhovnici si dascăli de teologie ortodoxă românească. Pentru crima de a se fi rugat si de a fi participat într-o miscare de înnoire spirituală, a petrecut sase ani în închisorile comuniste. După aproape douăzeci de ani în care a slujit ca Secretar Eparhial în Arhiepiscopia Română Ortodoxă pentru America si Canada, s-a regăsit cu unul dintre tovarăsii săi de la ``Rugul aprins`` si din temnitele comuniste, Părintele Roman Braga, la Mânăstirea ``Adormirea Maicii Domnului`` unde s-a retras din anul 1994. Părintele Arhimandrit s-a remarcat si ca iconograf. Multe biserici din Statele Unite si Canada sunt pictate de Prea Cuviosia Sa. Poate cea mai de seamă realizare a sa în domeniul picturii rămâne Marea Frescă a Istoriei României în Camera Română de la Wayne State University din Detroit (1978). În ultimul an a înfrumusetat cu picturile sale biserica Mânăstirii ``Înăltarea Domnului`` din Detroit. Desi aflat la vârsta patriarhilor, Părintele Felix a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o gândire pătrunzătoare care nu i-a slăbit în ciuda trecerii anilor; mai mereu are câte un articol pentru Solia.

 

L-am descoperit însă pe călugărul Felix Dubneac, în urmă cu doi ani pe vremea când lucram ca secretar la Cancelaria Episcopiei. Părintele Arhimandrit adresase o scrisoare Înalt Prea Sfintitului prin care cerea lămurirea situatiei transferului său din cealaltă Arhiepiscopie Română. Solicita aceasta după o asteptare de sase ani de zile!, nu pentru că nu l-ar fi interesat, ci pentru ca n-a vrut să-l tulbure pe Vlădicul cu situatia sa ... Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Nathaniel a afirmat atunci că rareori i-a fost dat să vadă o asemenea pildă de răbdare. Putini stiu că Părintele Arhimandrit Felix este unul dintre donatorii de seamă ai Episcopiei noastre. E suficient însă să răsfoiesti paginile Soliei pentru a vedea numele Părintelui Felix în rândurile celor care-si dovedesc dragostea fată de aproapele prin fapte. Din putinul pensiei sale de călugăr pune deoparte pentru lucrarea caritabilă. Am rămas surprins când casierul Parohiei ``Buna Vestire`` din Grand Rapids, mi-a spus că unul dintre cei mai importanti donatori cu ocazia punerii pietrei de temelie la biserica pe care o păstoresc este Părintele Felix Dubneac.

 

Recent, în chiar Sâmbăta Congresului, de sărbătoarea Sf. Apostoli Petru si Pavel, Părintele Arhimandrit Felix Dubneac a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Si pentru că un asemenea popas aniversar nu se întâmplă în fiecare zi, a fost onorat de către întreg plenul Congresului care i-a cântat ``Multi ani trăiască!`` . Atunci când fratii clerici si-au exprimat uimirea pentru longevitatea Părintilor Arhimandriti Felix Dubneac si Roman Braga, părintele Roman a răspuns cu umoru-i caracteristic: ``ne dă Dumnezeu înapoi anii pe care i-am petrecut dincolo....`` , referindu-se la anii petrecuti în temnitele comuniste.

 

Si e suficient să vezi cum îi caută oamenii pe Părinti Felix si Roman pentru a se spovedi, pentru a realiza că te afli în prezenta a doi dintre marii duhovnici români.

 

Răbdarea, bunătatea, generozitatea, ascultarea, înfrânarea, sărăcia, viata de rugăciune si de privatiuni alcătuiesc chipul unui călugăr. Acesta este chipul Părintelui Arhimandrit Felix Dubneac.

Preluat din “Solia”, August 2002

 

Article:

 

1.

Legatura omului cu Dumnezeu

2.

Marturisitorii Sfintei Treimi

3.

Rugul Aprins şi Temniţa

4.

The Romanian Room

 

 

 

Viaţa Creştină este publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector: Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 

3315 Verdugo Road, Los Angeles, California 90065 - Statele Unite ale Americii

Tel. (323) 255-8583 *  (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483

 E-mail: preot@biserica.org

 

HOME