To translate, click below on the flag for the language you desire. For any other languages click here
IERARHII EPISCOPIEI ROEA
Episcopia Românească din America, sub Episcopul +Policarp (Moruşca)
|
|
PS Policarp Morușca, născut Pompei Morușca, (n. 20 martie 1883, Dealu Geoagiului, Alba – d. 26 octombrie 1958, Alba Iulia) a fost un cleric ortodox român, care a îndeplinit demnitatea de episcop ortodox al românilor din SUA și Canada (1935-1939).
Tuns în monahism în 1925, a fost ales episcop misionar pentru românii din America la 24 ianuarie 1935.
Urmeaza cursurile Gimnaziului în Alba lulia și Blaj, apoi cursurile Institutului teologic din Sibiu (1902-1905) învățător la școlile primare confesionale din Sebeș-Alba, Luduș-Sibiu și Pâclișa-Alba (1905- 1908), preot paroh în Seica Mare-Sibiu (1908-1919), confesor militar (1917-1918), consilier referent economic la noul Consistoriu eparhial din Cluj (1919-1920), secretar general al Asociației clerului `Andrei Șaguna" din Transilvania (1920), duhovnic la lnstitutul teologic din Sibiu (1920- 1921), director al Oficiului de Statistică al Mitropliei Ardealului (1921), redactor al `Revistei Teologice" din Sibiu (1921-1922), director al Internatului fiilor de preoți din Sibiu (1921-1925);
In 1925 a fost tuns în monahism, sub numele Policarp, încredințându-se stăreția mănăstirei Hodoș-Bodrog (1925-1935), hirotesit protosinghel (1925) și arhimandrit (1926). La 24 ian. 1935 ales episcop misionar pentru românii ortodocși din America (hirotonit 24 mart. 1935, înscăunat în Detroit la 4 iul. 1935), unde a păstorit efectiv până în august 1939. In această calitate a organizat eparhia (cu 6 protopopiate, 44 parohii, 62 filiale, cu 43 biserici și 5 paraclise, deservite de 34 de preoți); A inițiat apariția foii `Solia" și a `CalendaruIui eparhial Solia` care apar până azi; A pus buzele reședinței eparhiale `Vatra Românească", cu o fermă, cămin pentru bătrâni și un început de mănăstire. |
Locțiitor de episcop al Cetății Albe-Ismail (1941-1944), director al Internatului teologic din București (1944 - 1945)
Locțiitor de episcop al Maramureșului cu reședința în Sighet (1945-1946), pensionat în 1948 și închinoviat la catedrala `Reîntregirii" din Alba lulia între anii 1955 și 1958 stareț al mănăstirii `Sf. loan Botezătorul" din Alba lulia. A publicat o serie de Iucrări cu conținut moralizator sau istoric.
In anul 1948 a fost pensionat fortat de autoritatile comuniste, sau, altfel spus, "pus in retragere", la fel ca alti multi ierarhi care devenisera incomozi prin felul lor de a se manifesta. A murit în 1958 și este îngropat la Schitul Sf. Ioan Botezătorul din Alba Iulia.
Realizări Diocezane
- La 23 februarie 1936, apare primul număr al ziarului diocesan „Solia”, în Youngstown, Ohio;
- Între 5-7 septembrie 1936, Congresul Episcopiei adoptă Constituţia şi Regulamentele propuse de Episcopul Policarp;
- La 1 septembrie 1937, se cumpără proprietatea, îndeobşte cunoscută astăzi drept „Vatra Românească” din Grass Lake, Jackson/Detroit, Michigan;
- În iulie 1939, Episcopul Policarp pleacă în România. Începând Cel de al II-lea Război Mondial şi, apoi, instaurarea comuniştilor la putere, la finele războiului, Episcopului Policarp nu i se mai permite să se întoarcă în America. Cum ştim cu toţii, comunismul a fost introdus cu forţa în România şi, noua administraţie nu a şovăit să folosescă Biserica pentru propiile ei interese şi scopuri;
- La 28 martie 1947, Congresul Special al Episcopiei, convocat la Detroit, a refuzat să accepte pe nou-numitul episcop al autorităţilor de la Bucureşti, în persoana lui +Antim Nica, ce făcuse studiile la Moscova, şi a hotărât întoarcerea la Constituţia şi Regulamentele adoptate la 30 octombrie - 1 noiembrie 1932, de către Congresul Anual de la Cleveland, votând, astfel, pentru autonomie administrativă totală faţă de Patriarhia Română;
- La Congresul din 4-5 iulie 1948, de la „Vatra Românească”, sub preşedenţia părintelui protopop John Trutza, s-a ratificat hotărârea Congresului anterior, de revenire la Constituţia si Regulamentele din 1932;
- Confruntări personale, mândrie şi egoism, au adunat la un loc opt indivizi, care, în mai 1950, au complotat să stabilescă un nou episcopat sud jurisdicţia Patriarhiei Române. In iunie 1950 acest nou "episcopat" a fost înregistrat în Michigan, cu numele de: "Episcopatul Român Ortodox Autonom pentru America de Nord şi de Sud". Pentru acest grup de opt, preotul Andrei Moldovan, s-a dus, pe ascus, la Bucuresti, a fost sfinţit în Sibiu, la 12 noiembrie 1950, fără ştirea şi aprobarea Episcopiei de la „Vatra”. Reîntors în America, cu directiva patriarhală, de a pretinde episcopia pentru el şi grupul lui, Episcopul Moldovan, înregistrează la 19 decembrie 1950, la Curtea Federală a Districtului Northern Ohio, o petiţie ca să i se dea lui episcopia şi toate aseturile sale. În decursul deceniului ce a urmat, Moldovan şi Patriarhia Română au încercat prin sistemul legal al tribunalelor americane să obţină proprietate asupra „Vetrei” şi control asupra parohiilor şi bunurilor lor. In aceste procese purtate în faţa tribunalelor de district şi la Curtea Supremă pentru drepturile Episcopatului iniţial şi legal, cu regulamentul şi auto-administrarea, au biruit;
- Intre 3-5 iulie 1951, Congresul Episcopiei, întrunit în Chicago, IL, a decis ruperea legăturilor cu autorităţile bisericeşti din România şi, alegerea teologului Viorel (Valerian) Trifa, drept Episcop-Vicar, care după moartea Episcopului Policarp, în 1958, devine succesorul acestuia.
Iată textul, ad-literam, prin care se reafirma independenţa Bisericii Ortodoxe Române din America: „Episcopia Ortodoxă Română din America este complet autonomă, nu numai în ce priveşte administraţia dar şi în cele duhovniceşti, neprimind niciun fel de dispoziţiuni sau hotărîri din partea Bisericii Române, controlate de comunişti. Respinge toate şi fiecare dintre pretenţiile "Episcopatului Român Autonom din America" şi ale lui Andrei Moldovan. Reafirmă că, mai departe, recunoşte ca Episcop pe Policarp Moruşca şi că, în absenţa lui şi pentru binele Bisericii a ales un Episcop-Vicar, în persoana teologului Viorel (Valerian) D. Trifa”. (Extras din „O prezenţă elegantă, discretă şi fără egal, în Lumea Nouă”, de Alexandru Nemoianu)
Scrisorile Episcopului Policarp din "Exil" (după reţinerea forţată în România, 1947)
|
|
a. Scrisoare pastorală Nr.23/1947
Preacucernici Părinţi, Cinstiţi fii credincioşi, Iubiţii mei fraţi,
Din ziarul "America" am aflat despre decursul Congresului Bisericesc întrunit la "Vatra Românească'' în 4-5 iulie a. c .. "Solia", foaia întemeiată de mine n-o primesc şi nici cei înstăpâniţi la conducerea Episcopiei noastre după plecarea mea până la întrunirea Congresului, n-au aflat de bine să informeze pe Episcop.
Dumnezeu, bunul, poartă de grijă ca adevărul şi dreptatea să nu fie ruşinate, chiar dacă, pe o vreme, pot fi îngenunchiate. Scrisori particulare de la preoţi şi mireni credincioşi m-au informat asupra celor ce s-au petrecut la Congres şi mai inainte ...
Eu mulţumesc din toată inima fraţilor preoţi si bunilor mei fii credincioşi din Congres şi din afară de Congres, că n-au trecut cu vederea pe Părintele lor sufletesc, ci au înlăturat pe cei ce s-au făcut luntre şi punte să nu mă mai pot întoarce la misiunea mea de acolo. Şi n-aţi dat credit nici recomandărilor venite din ţară, trecând peste drepturile titularului Episcopiei Române din America (s.n.). Am rămas surprins că cei ce au avut conducerea Episcopiei n-au făcut nici un raport Congresului despre cele ce am scris eu şi n-au comunicat nici apelul meu către Congres. Poate se reduceau discuţiile şi se lămureau lucrurile mai repede. |
Împărtăşesc acum însă în calitatea mea de Episcop titular, arhiereasca binecuvântare Comisiei interimare, ce a fost aleasă de Congres, ca să poată funcţiona şi lucra cu autoritate canonică, spre binele Bisericii, spre înălţarea Episcopiei şi spre bun folosul tuturor credincioşilor şi al parohiilor, până când Episcopului îi vor ingădui stările politice şi împrejurările să-şi ocupe scaunul, şi se va putea reconstitui legal Consiliul episcopesc.
N-am ştiut de lista candidaţilor la scaunul Episcopiei din America, trimisă acolo de I.P.S.Sa Patriarh, cu tot votul de încredere dat de Congresul Bisericesc din 28 martie a.c. (1947), ca şi cum eu n-aş mai fi viu. E adevarăt, eu am propus în scris Sfântului Sinod să consulte Congresul Bisericesc în privinţa Episcopului Americii şi, dacă Congresul s-ar împotrivi la întoarcerea mea, să fie invitat Congresul aş alege Episcop dintre "candidaţi". Eu nu stărui să fiu Părinte sufletesc cu sila! Dar nici nu accept, fără protest, să fiu înlăturat din scaun, decât de Congresul Episcopiei, care m-a primit în 1935 şi mi-a dat vot de încredere în 1947.
Multumesc din nou tuturor celor care nu mi-au retras încrederea lor nici acum şi au luat de la ordinea zilei alegerea de Episcop.
Nădăjduiesc că se vor lua măsuri şi se va reuşi să se înlăture piedicile care stau în calea revenirii mele şi mă voi putea întoarce cu un ceas mai degrabă acolo, (s.n.) unde am stat la conducere, din darul lui Dumnezeu şi cu voia tuturor factorilor, încurajat şi susţinut de dragostea şi alipirea celor buni, preoţi şi mireni credincioşi din America.
Şi până atunci ţin să dau expresiune bucuriei mele pentru năzuinţa de unire între toţi, pentru râvna de apropiere între Episcopie şi Uniunea şi Liga.
Încercasem eu o împăcare între cele două grupări, prin reprezentanţii lor, îndată la venirea mea acolo, în 1935. Dar n-a fost cu putinţă o apropiere printre cei care se "arestau". Felicit acum pe d-l. N Dragomir vicepreşedintele Uniunii şi Ligii, care a spus la Congres cuvânt de frăţie şi de armonică colaborare. De asemenea, pe d-l. Rudi Nan care a intrat în comisia interimară. Mă bucur că a revenit în conducerea Episcopiei şi părintele loan Truţia, iar pe arhim. Teofil, în temeiul călugăriei sale, sper că va fi loial, ca să se poată ajunge mai curând de "un an", la soluţionarea chestiunii în ce priveşte pe Episcop.
Cu toată depărtarea şi cu toate piedicile ce stau în calea revenirii mele, până la pronunţarea hotărâtă a Congresului Bisericesc, eu mă socotesc Episcopul românilor ortodocşi din America şi, poftesc Onorata Comisie interimară să ia legătura cu Episcopul, să mă informeze de lucrările ei, ca, unde se cere să dau aprobarea arhierească, să nu se întâmple nimic ilegat sau anticanonic, în detrimentut prestigiului şi bunului mers al Bisericii.(s.n.)
Îndemnul meu părintesc este: să vă uniţi în bună înţelegere, spre tot lucrul bun, căci Grupul român din America mai poate ajuta ţării mame şi poporului român, care trece prin grele încercări şi amare suferinţe în urma războiului nenorocit, la care am participat şi ale cărui consecinţe neîndurate trebuie să le purtăm cu răbdare şi cu resemnare. Eu binecuvântez ostenelile tuturor celor care au luat iniţiativa şi au trimis ajutoare pentru cei lipsiţi şi greu încercaţi dintre fraţii lor de acasă. Domnul să vă răsplătească, cu harul Său ceresc şi cu darurile sale pământeşti !
Al vostru, al tuturor de tot binele voitor,
Cu arhiereşti binecuvântări: Episcopul Policarp al Românilor din America.
(Gabriel-Viorel Gârdan, ibidem, pp.325-327)
|
|
b. Cea de-a doua scrisoare este adresată lui loan Truţia şi aduce precizări extrem de importante pentru chestiunile ce le avem în vedere. Craiova, 8 decembrie 1947
Prea Cucernice Părinte Protopop, Iubite Părinte Truţia !
Abia acum, după ce am primit de curând "Solia" nunerele 28, 29, 30 şi 32 (nu şi 31) - sunt edificat asupra celor petrecute la Congresul Bisericesc de la 4 iulie a.c. (1947). Îţi mulţumesc din inimă şi cu recunoştinţă pentru intervenţia care a determinat atitudinea Congresului şi a dat satisfacţie Episcopului, care n-avea altă vină decât că a plecat în 1939, să-şi vadă de familie şi să participe la şedinţele Sfântului Sinod şi, nu s-a mai putut întoarce din cauza războiului, iar acum din alte cauze neatârnătoare de mine. După multe tărăgănări, acum Episcopia din America a fost scoasă din bugetul Statului de pe data de 1 septembrie a.c. alături de celelalte biserici de peste hotare, afară de cea de la Paris şi cea de la Sofia, ceea ce este egal cu desfiintarea Episcopiei din punct de vedere al Statului Român. Şi titularul ar urma să fie pus în retragere - scos la pensie - conform prevederii legii 166/947 (aceasta se va întâmpla în iulie 1948 n.n.).
Eu am protestat şi, la cerea mea a intervenit şi Sf. Sinod, pentru menţinerea în buget a Episcopiei noastre. Nu pot prevedea rezultatul. Dar nu prea am speranţe, în strâmtorarea în care se află visteria ţării. Şi eu, fără salariu de la Aprilie, n-am primit decât doar pentru o jumătate de lună şi suntem în decembrie. Chiar dacă mi s-ar încuviinţa plecarea, n-am mijloace de acoperire a cheltuielilor de drum, nici măcar pentru călătoria pâna la Bucureşti, şi stau ţintuit la Craiva, în aşteptarea că se vor îndrepta stările. |
Dar, deocamdată nu-mi iau rămas bun, cum scriam şi Comisiei Interimare, în adresa oficială trimisă părintelui Secretar Stănila. M-am bucurat că aţi revenit ambii la conducerea Episcopiei şi, dacă rămâneaţi şi eraţi de la început, după plecarea mea, nu se intâmplau atâtea greşeli, spectacole ruşinoase şi lucruri păgubitoare. Dar toate se mai pot îndrepta. O fi, ori no mai fi să mă pot întoarce, dar, D-Voastră să rămâneţi la conducere, interesându-vă de aproape, ca să nu mai încalece Episcopia nechemaţii.
Eu, de altfel, mulţumesc Domnului, sunt bine, sănătos. Mai îmbătrânit cu 8 ani, dar destul de viguros încă, să fiu gata de a lua din nou calea mărilor, când se va deschide şi pentru mine.
După ce am făcut servicii în ţară, pe unde am fost trimis din partea I.P.S.S. Patriarh, acum stau la Craiva, cu sora mea, văduvă de războiu, având un copilaş în clasa III de liceu, la Aiud, unde am un frate. Şi, tânjesc aici... Vă doresc tuturor sănătate şi împărtăsesc arhiereşti binecuvântări pentru toţi ai familiei.
Cu frăţească îmbrăţişare, (ss) Episcopul Policarp (Gabriel-Viorel Gârdan, ibidem, pp.327-328)
|
|